Înființată în 1993, Oculus a reprezentat prima clinică oftalmologică din țară care a realizat operații oftalmologice ambulatorii în sistem privat.
Cu o experiență de peste 200.000 de operații oftalmologice, din anul 2021 beneficiind de un nou sediu ultramodern (o clădire nou construită, pe șase niveluri, cu două blocuri operatorii, cuprinzând patru posturi chirurgicale, realizate la comandă în Germania, dispunând de cele mai noi sisteme de ventilație și circuite de sterilizare agreate la nivel european, două săli pre-operatorii și două post-operatorii, 14 cabinete de consultații și investigații, magazin de optică medicală cu atelier propriu, săli de așteptare generoase la fiecare etaj, precum și o zonă de recreere de tip caffetteria), Clinica Oculus este cea mai mare clinică privată de oftalmologie din România.
Echipa Oculus cuprinde 13 medici primari și specialiști oftalmologi și 25 de asistenți.
Co-fondatorii Clinicii Oculus sunt și chirurgii principali, doctorii Cristian Moraru și Ozana Moraru, două nume sonore în comunitatea oftalmologică internațională, membri ai Societății Europene de Cataractă și Chirurgie Refractivă (ESCRS), ai Societății Americane de Cataractă și Chirurgie Refractivă (ASCRS) și ai Academiei Americane de Oftalmologie (AAO).
Dr. Ozana Moraru este și membru ales in Board-ul ESCRS și în Comitetul Educațional al ESCRS și este autoarea singurei cărți de specialitate din România dedicate operației de cataractă prin facoemulsificare: ”COMPLICAȚIILE INTRAOPERATORII ale operației de cataractă prin FACOEMULSIFICARE”.
Această carte oferă oftalmologilor români, rezidenți sau specialiști, un ghid practic care să îi ajute în cariera lor de chirurgi de pol anterior ocular, să îi învețe cum să execute corect timpii operatori, cum să evite complicațiile și, dacă acestea, totuși, s-au produs, cum să le rezolve, astfel încât să nu aibă repercusiuni asupra rezultatului final al operației.
Programează o consultație
Cataracta reprezintă o afecțiune oftalmologică relativ comună care nu afectează doar văzul, ea putând avea și un impact emotional semnificativ asupra pacientului. Este esential să fim conștienți de simptomele cataractei și să efectuăm consultații oftalmologice periodice, de rutină.
Printr-o privire clară asupra acestei afecțiuni și prin tratament corespunzator, în cazul în care ea este diagnosticată, ne putem bucura de restabilirea vederii și de îmbunătățirea calitații vieții.